[dex] ALOCUTOR

[Octavian Rasnita via Discutii]

Daca alocutiunea este o cuvantare, alocutorul ar trebui sa fie vorbitorul:

ALOCUŢIUNE, alocuţiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ţi-u-] - Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis.

Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a

　

ALOCUŢIUNE s. v. discurs.

Dicţionar de sinonime

　

alocuţiune s. f. - locuţiune

Dicţionar ortografic al limbii române

　

ALOCUŢIUNE ~i f. Scurtă cuvântare ocazională. [G.-D. alocuţiunii;Sil. -ţi-u-] /<fr. allocution, lat. allocutio, ~onis

Noul dicţionar explicativ al limbii române

　

ALOCUŢIUNE, alocuţiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ţi-u] - Fr. allocution (lat. lit. allocutio, -onis).

Dicţionarul limbii române moderne

　

ALOCUŢIUNE s.f. 1. Discurs ţinut ostaşilor de un comandant militar, rege sau împărat. 2. Cuvântare ocazională scurtă. [Var. alocuţie s.f. / cf. fr. allocution, lat. allocutio].

Dicţionar de neologisme

　

alocuţiune (-ţi-u-) s. f., g.-d. art. alocuţiunii; pl. alocuţiuni

Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită

　

ALOCUŢIUNE s. f. cuvântare ocazională scurtă. (< fr. allocution, lat. allocutio)

Marele dicţionar de neologisme

　

ALOCUŢIUNE, alocuţiuni, s. f. Scurtă cuvîntare ocazională. - Pronunţat: -ţi-u-. - Variantă: (învechit) alocuţie ş. f.

Dicţionarul limbii române literare contemporane

　

ALOCUŢIUNE, alocuţiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ţi-u-] - Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis.

Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţia a II-a revăzută şi adăugită)

　

*alocuţiune f. (lat. allocutio, -onis. V. locuţiune). Cuvîntare scurtă. - Şi -uţie.

Dicţionaru limbii româneşti

　

alocuţiune f. cuvântare scurtă.

Dicţionar universal al limbei române, ediţia a VI-a

　


--Octavian

  ----- Original Message ----- 
  From: Ladislau L. Strifler via Discutii 
  To: Discuții DEX online 
  Sent: Thursday, September 15, 2016 12:24 AM
  Subject: [dex] ALOCUTOR


  Salutare la voi!

   

  De ziua Agathei Christie (15.SEPT.), îngăduiți-mi a vă supune atenției o situație interesantă:

   

  ALOCUTÓR s. m. vorbitor. (< it. allocutore) – sursă MDN’00

  ALOCUTÓR s. m. (lingv.; în opoz. cu „locutor”) Persoană căreia i se adresează mesajul unei comunicări. • pl. -i /< fr. alocutaire) – sursă DEXI (Gunivas)

  ALOCUTÓR, -OARE s.m. și s.f. conferențiar, orator, vorbitor, <înv.> expunător, <iron.> cuvântăreț, cuvântător. Alocutorul de la tribună a fost îndelung aplaudat. – sursă DGS (Gunivas)

   

  Știu că ar fi trebuit allocutaire, cu dublu L, dar l-am cules exact ca și în dicționar.

  Cine are dreptate?

  Situație confuză pentru că cele două autoare ale DGS-ului se regăsesc printre autorii DEXI.

   

  Aștept păreri de la Poirot-ii pe care am reușit să-i stârnesc.

  Mulțumesc.

   

  Ladislau STRIFLER

  specialist IT

   



------------------------------------------------------------------------------


  _______________________________________________
  Discutii mailing list
  Discutii at dexonline.ro
  http://list.dexonline.ro/listinfo/discutii
-------------- next part --------------
An HTML attachment was scrubbed...
URL: <http://list.dexonline.ro/pipermail/discutii/attachments/20160915/f47d1dcd/attachment-0001.html>